Tăiați cuburi mai mari toate legumele (cam cât de o îmbucătură) și puneți-le deoparte într-un castron încăpător.
Amestecați într-un bol mic toate ingredientele pentru baiț, apoi turnați-l peste legume și amestecați legumele până sunt bine acoperite de baiț.
Puneți legumele într-o tavă mai înaltă, eventual tapetată cu hârtie de copt ca să nu se lipească, și acoperiți cu folie de aluminiu (sau capac, dacă aveți).
Băgați tava la cuptorul preîncins la 200°C, timp de 20-25 minute.
După primele 25 minute (sau când s-au pătruns cartofii), îndepărtați folia / capacul și mai lăsați tava descoperită la cuptor timp de 10-15 minute, la 180°C, până se rumenesc pe placul vostru.
Serviți legumele calde, eventual garnisite cu niște pătrunjel sau frunze de ceapă verde proaspăt tăiate, alături de o friptură de curcan/pui.